Dayro Moreno și Mihaiță Pleșan au primit asigurări de la Mihai Stoichiță că vor reveni la prima echipă, însă până în acest moment, numai primul a avut parte de a doua șansă. Pleșan a fost anunțat că va rămâne în continuare la echipa secundă. Mijlocașul spune însă că prin această decizie este strâns cu ușa de conducere, care dorește să-i micșoreze salariul. Gigi Becali îl contrazice și spune că Pleșan are șanse egale cu ceilalți jucători, dar depinde de modul în care se pregătește.
„Nu i-am pus nicio condiție lui Pleșan ca să revină la prima echipă. Dacă merită, se va întoarce la prima echipă. Eu le-am propus jucătorilor să accepte scăderea salariilor, dar nu-i oblig accepte. Însă ei trebuie să înțeleagă că e o situație grea”, a spus Becali la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER